Cunoscut drept un antrenor deschis dialogului, Mircea Rednic a evitat, surprinzător, contactul cu presa în ultima perioadă. ProSport a dat ieri de viitorul tehnician al „câinilor” în momentul în care el se pregătea să părăsească țara. „Puriul” a acceptat să vorbească despre planurile sale la Dinamo.
Se tot zvonește că ați început deja căutările pentru întărirea lotului… Stați puțin! Am tot văzut nume prin ziare. Nominalizări, plecări, veniri. Nu e însă corect să se facă speculații pe seama unui jucător precum Dănciulescu. Am văzut că s-a scris că pleacă la Cluj, că e pe lista neagră, albastră, sau roșie a mea. Să fie clar, Dănciulescu o să rămână la Dinamo pentru că eu am nevoie de el! În rest, nu pot să vorbesc de transferuri decât după 1 iunie, când o să-mi încep treaba oficial. Și până atunci sunteți în vacanță? Chiar acum plec în Belgia, iar la sfârșitul săptămânii o să ajung în Germania pentru a vedea două meciuri. O să trec pentru o partidă și în Franța, acolo unde va fi prezent și domnul Dinu. Trebuie să ne edificăm asupra unor jucători.
Credeți că Dinamo are nevoie de întăriri? Consider că în proporție de 80%-85% lotul este conturat. A venit deja un jucător (n.r. – Andrei Cristea) și cred că vor mai fi aduși trei sau maximum patru. Oricum, la reunire vor fi prezenți toți fotbaliștii împrumutați, dar și șase nume care se știu de la echipa a doua. Totuși, postul de portar pare descoperit… Aștept să văd ce se va întâmpla cu Lobonț după Euro. În funcție de situația sa ne vom lămuri dacă mai trebuie să luăm un alt portar sau nu.
Va fi la Metz – Le Mans
ProSport a aflat care este meciul care îl interesează pe Rednic în Franța. Acolo, „Puriul”, alături de administratorul delegat al celor din „Ștefan cel Mare”, Cornel Dinu, va asista sâmbătă seara, la partida dintre FC Metz și Le Mans. Cei doi vor urmări mai mulți jucători, printre care și mijlocașul celor de la Metz, Daniel Gygax.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER